Thursday, January 21, 2010

C.V. in versuri

In perioada asta de criza, cand CV-urile zac unul peste altul in sertarele firmelor, pentru ca nu prea se mai fac angajari, e momentul in care trebuie sa iesim din tipar, cu un C.V. neconventional (adica in versuri).Am reusit sa pun cap la cap , acum ceva timp, povestea vietii lui "Marin", poveste pe care insusi personajul si-a prezentat-o astazi la Morning ZU, prin vocea lui Daniel Buzdugan
Click pe titlu pentru format audio.
.
Mă numesc Marin, nu am fost dorit din prima,
Părinţii vroiau fată,dar nu-mi puteau spune “Marina”.
Am 25 de ani , deci m-am născut în ‘84,
Anul când lua Steaua Cupa şi Campionatul.
.
Am fost la grădiniţă, dar nu i-am simţit savoarea,
Am stat doar 6 luni, că am bătut educatoarea.
Am fost premiant din clasa întâi până-ntr-a patra,
E oarecum normal, învăţător era chiar tata.
.
Gimnaziul l-am trecut fără să am mari probleme,
O colegă mă iubea şi-o puneam să-mi facă teme.
Nu am nici un frate , dar am fix patru surori
Am făcut clasa a 11-a de fix tot atâtea ori.
.
Profa mea de mate n-a fost nicidecum o doamnă
Am copiat la BAC, nu din prima, ci în toamnă.
Am intrat cu taxă la ASE, profil “Finanţe”
Prima zi de şcoală a fost în iarnă, la restanţe.
.
Până atunci am stat cu prietenii-n cămin,
Ieşeam rar să bem o bere ,(când nu aveam bani de vin).
Au fost patru ani frumoşi pe care nu-i uit în veci,
Mă trezeam mereu beat mort dimineaţă-n discoteci.
.
Mă distrăm tot anul, însă vara în vacanţe
Aveam sejur de vis, “all inclusive” la restanţe.
Am vrut să mă omor, am stat o lună în spital
Că am picat licenţa în 3 rânduri, la “oral”.
.
Vroiam să o las dracu’, că deja-mi făcuse silă
Noroc din nou cu tata, care a găsit o “pilă”.
După două luni scot un cui la o grenadă.
Motiv suficient să zbor afară din armată.
.
Primul meu servici a fost de “paznic la depozit”
Ţineam “de şase” hoţii, iar ei îmi plăteau impozit.
După şase luni, într-un final m-au dat afară
M-au prins în flagrant cu doi saci la subţioară.
.
Am fost şi buctar în localul “La Manole”,
Dar într-o zi, la propriu , le-am trântit “mucii-n fasole”.
Apoi am lucrat vreo doi ani pe şantiere,
Iubeam să fac poze cu lumea căzând pe schele.
.
Dar am renunţat, acolo viaţa nu e roză
Riscăm s-ajung şi eu personajul dintr-o poză.
În particular am chiar o viaţă palpitantă
Sunt însurat dar dorm peste noapte la amantă
.
Nu am nici un copil, cel puţin din câte ştiu
Dar s-ar putea să am, c-azi noapte m-am culcat târziu.
Sunt pasionat de sport, zi de zi mă duc la sală
Cea de net, nu cea de forţă. “Counter-strike” mă bagă-n boală.
.
Iubesc muzica bună cum iubesc să port bretele,
L-aş da oricând pe Michael pe o strofă de manele.
Am carnet d-abia de-un an, nu prea mă descurc pe benzi
Şi acasă-n loc de timbre am colecţie de amenzi.
.
Deci nu ies din tipar, ci sunt chiar un om normal
Cred c-o să găsiţi în mine candidatul ideal.

4 comments:

  1. Da parca poezia asta era veche....ai schimbat cumva data la ea???

    ReplyDelete
  2. Si chiar am avut dreptate. Uite linku:D
    http://aluflick.blogspot.com/2009/07/cv-in-versuri.html !
    Oricum, ai talent maestre;)Keep it up

    ReplyDelete
  3. Salutare. Da, stiu ca e mai veche (ca doar eu am scris-o..:D).Dar am decis sa o postez din nou, pentru ca au citit-o baietii la RadioZU, si am pus si linkul audio (si de obicei unde sunt linkuri audio am postat si versurile).

    ReplyDelete